vineri, 6 iulie 2012

,,Viaţa în conservă"
 ...este posibilă. Nu folosesc la nimic teoriile despre viaţă şi citatele de tot felul. Defapt acum sunt convinsă că se vor trezi câţiva care sa îmi sară în cap spunându-mi că îmi dau prea mult cu părerea. De câte ori nu ai avut şi tu impresia ca stăpâneşti bine teoria şi la partea de practică nu prea dai randament? Cine este vinovat?  Eu aş spune că lipsa de răbdare. Unele lucruri trebuie să se întâmple într-o anumită ordine pentru a fi să zicem ,,plapabile". Trebuie parcurse nişte etape. 
       
   Nu putem avea totul din prima clipa şi de asemnea nu putem pierde tot. Ne rămân convingerile puternice: religioase, politice , sociale, asta ne transforma vieţile în ,,conserve"...şi cam toate conservele sunt la fel, cu termen de valabilitate, depinde doar de lot şi de cumpărători. Este fascinant doar momentul în care cumperi conserva şi te aştepti să găseşti în cutia metalică exact ceea ce este desenat pe ambalaj...dar peştele, boabele de mazăre sau de  porumb nu au aceesşi culoare şi formă cu care ai fost atras la cumpărare când ai privit cutia...îţi rămâne să alegi dacă vrei să savurezi gustul sau vrei să ,,condamni" producătorul produsului. Şi tot tu ai dreptul să faci o reclamă proastă sau bună produsului. 
        
      Aşa cred eu că se întâmplă şi cu anumite convingeri în viaţă...ai rămas cu imagini pe care le critici, le deteşti sau din contră ţi se par potrivite.Te-ai ghidat ani de zile după unele.Dar dacă peste noapte (sau peste mai multe nopţi) te trezeşti că s-a tras linie la un capitol din viaţa ta şi acum ai  altă ,,statură" pe cine rămâne să condamni? De ce să condamni? Pentru că ,,privindu-ţi în oglindă" gândurile şi trăirile, nu poţi să accepţi realitatea.   
        
      Tu ţi-a făcut datoria, ţi-a respectat regulile, ai fost un bun orator în privinţa teoriei...dar ceva a scăpat de sub control. Unde cauţi ţapul ispăşitor? Nu-i prea plăcut să nu ştii ce urmeză mai ales când ai atâtea modele în jur care au reuşit sau care din contră au eşuat băzându-se pe aceleşi teorii. Suntem atât de diferinţi încât nu ne putem permite comparaţii.Niciun model din societate nu este perfect, toţi dar absolut ţoti avem plusuri şi minusuri. Important este să acceptăm ,,lipsa" aceasta de perfecţiune. Chiar dacă modele se aseamănă, nu sunt identice. De ce am condamna pe X şi Y pentru că la un moment de răscruce au luat decizii care ,,nu fac parte din tipare". ,,Gurile rele" vor avea mereu de căutat ,,nod în papura" şi nici ele nu trebuie condamnate, pentru că în orice pretinsă ,,bârfă" există un ,,sâmbure de adevăr", râmâne doar ca acesta să se transforme peste noapte în ,,armăsar nărăvaş"...
          
     Ce va spune lumea? Va spune multe, va căuta detalii până când va apărea ceva şi mai ,,extravagant". Nu îşi păstrează nimeni aceeşi imagine ,,curată" pe tot parcusul vieţi. 
Adesea ajungem să facem alegeri ,,cu inima" fără să trecem prea multe în filtrul raţiunii şi în fond cui i-ar trebui o lume robotizată, în care bifăm pe liste evolţia ,,perfectă"? Este mai grav să abandonăm oamenii dragi când au nevoie de noi decât să îi condamnăm că nu au fost în stare să aibă succes. Un aşa numit ,,prototip" de succes creionat de societate ne va face să obosim înainte de vreme. Orice schimbare în viaţă fie ea cât de mică îţi dă motive să lupti pentru ceva...cu atât mai mult când acel ceva este un copil. 
       
    Cel puţin în primi lui ani de viaţă copilul înseamnă puritate şi bunătate şi învăţare prin joc în care ar trebui să se implice toate familia. Un copil înseamnă motivaţie, dragoste, sacrificiu, reponsbilitate, maturitzare. Dacă a apărut într-un moment ,,nepotrivit"(pentru că aşa se cere în societate) asta nu-i opreşte pe cei din jurul lui să îl transforme într-un moment minunat...mai ales când noi femeile suntem binecuvântate pentru că avem ,,puterea" de a crea. 
Ar fi minunat să reuşim să deschidem ,,conserva" şi să savuram fiecare moment. 

 

miercuri, 30 mai 2012

Şi dacă...

Dacă aş fi învăţat să lupt cu mine însămi mai din timp, poate că aş fi reuşit să căştig mai multe jocuri de cărţi chiar şi privite aşa fugitiv printre paginile cărţilor.
Jocul se învaţă, poveştie se trăiesc şi apoi se scriu. Ne asumam riscuri şi ne asfixiem cu reguliele înnăscute în această lume.

Brand-urile ne conduc, avem nevoi false şi principii superficiale. Nu mai avem timp. Deşi suntem ignoranţi,  căutăm adesea  mesaje motivaţionale în care să credem...de asta este şi ,,explozia" acesta de fotografii sugestive pe reţelele de socializare.

Ne iluzionăm cu tentaţii morbide. Sănatea este preţioasă  în special cea mintală...până în fundul prăpastiei este dor un pas mic  mai ales că stângăcia nu se iartă mereu. 

Angoasa a coborât peste capetele plecate ale oamenilor ce trec zilnic pe lângă mine şi mai trist e că aşa mă văd şi eu uneori în ochii lor... până unde ne este limita? 

Defapt ştiu...cerul este limita. Şi dacă cerul este limita eu am să evadez din borcan fară să mai privesc cum  timpul se scurge...


  

vineri, 27 aprilie 2012

Un azi frumos

E o alta dimineata cu soare balai care se oglindeste in gemurile vecinilor. Geamuri murdare, plouate si prafuite. Asa este viata la inaltime mai de proasta calitate decat acolo jos unde ne impiedicam de simplitate si banalitati. 

Acum stau intr-un alt cartier, am alti vecini, alte ganduri si planuri. Am inteles ca daca nu existau vecini solidari, nu ar mai fi existat nici barfe. Si in fond din ce traieste omul? Din informatii culese de peste tot. Poate ca uneori din prea multe informatii care ne bulverseaza si ne fac sa ne abatem din drum. 
 Cu doua nopti in urma  am visat sa mergeam cu trenul si ca defapt gresisem trenul in ciuda faptului ca il asteptam in gara de mai bine de 30 de minute. Cica alti ,,barfitori" spun ca daca ai astfel de vise inseamna ca te gandesti la mai multe lucruri in acelasi timp...sa facem asadar ordine in casa, minte si suflet. 

Avem prioritati? Da avem doar ca suntem ,,chiori" si ,,infirmi". Nu la fiecare impuls trimis catre univers va cadea para malaiata in gura lui Natafleata. Ne plangem de mila? Da asta este tipic romanilor. Mancam prea mult si nu stim sa facem economie? Cu siguranta. Ne lamentam si ne punem singuri piedici? Sunt de acord si cu acest lucru. De cate ori ne-am razbunat ,,pe capra vecinului"? Indubitabil ,,fara numar".

Ce ne mai ramane? Ziua de astazi. De ce ar fi banala ziua de astazi cand soarele lumineaza, cand pleci la job, cand ai mintea ocupata, cand ai si amintiri frumoase, cand sunt atatea lucruri de invatat si atatea solutii de cautat pentru probleme existentiale?

Stiu ca pentru unii ziua de astazi este un chin pentru ca au impresia ca poveri grele ii apasa pe umeri, ca sunt blocati in trafic si in ganduri negre. Mereu este loc de mai mult negru si este suficient in vestimentatie ca sa te deprimi. Putintica rabdare cer, doar putintica sau chiar mai multa. Exista planul B,C,D,E...etc...doar alfabetul are atatea litere. 

De ce sa renuntam cand tocmai asta este esenta pe care o tinem in sticluta aia mica. Stiu ca trebuie sa ne supunem si ,,regulilor" societatii, este in tendinte. Dar chiar nu ma intereseaza de ce vecinii mei nu si-au spalat geamurile. Ma intereseaza sa imi bat gura, pana cand ma plictisesc spunand ca e bine asa rau cum este.

 Este superb sa ma stiu libera, sanatoasa si cu buna dispozitie chiar daca si eu am de platit facturi, de remediat certuri, de oferit sprijin, de jelit morti, de mers mai departe. 


Imi place sa calatoresc si sa infrunt obstacole, simt ca doar asa voi fi intr-o zi Eu in totalitate. 
Poate ziua va venii inainte de pensie, poate intr-o alta lume sau poate chiar azi. Abia astept! 

P.S (pentru un curios) Da sunt mandra de viata mea pentru ca stiu sa fac haz de necaz si  imi place sa zambesc pentru ca stiu ca zambetul ma face frumoasa. 


zambet

vineri, 13 aprilie 2012

Inceput

Astăzi mi-am lăsat în cutia milei
Obsesia care mă ţinea legată de mâini şi de picioare.
Nu puteam respira
Fără să întorc paginile
Şi să recitesc capitole vechi şi anoste.

Acum nu îmi mai este frică să spun
Că simt cum timpul se scurge
Cum fâşii din mine se transformă in steaguri
Pe care vântul le umflă.

Peste tot am imagini şi legături palide şi bolnăvicioase
A trecutului în care purtam ochelari cu lentile roz si radiam
Dar nu a soare sau a bucurie,
Acceptam pur şi simplu cadrele şi decorul.

Un decor pe care atunci îl imbracam în culori vii
Şi il parfumam cu miresme energizante.
Îl pierdeam in miros de fructe, de ploaie , de foc mocnic
Aţâţat de umbre.

Poate că nu voi întelege niciodată
Cât de mult exercitiu îi trebuie unui personaj
Să se dedubleze, să poarte măşti cusute, lipite
Şi obligatoriu împrumutate de la alţii.

Cine ştie cât obosit Divinitatea
Să îmi dea mie un răspuns
Tratându-mi lipsa de răbdare ca stângacie a începului
Ca o iluzie descompusă in bucati mici.

De astăzi am să învăţ să mă bucur
De fiecare clipă ce mi se scurge printre degete
Ca un copil care a descoperit marea şi jocurile cu păpuşi
Pe care le păstreaza în inima până la maturitate.

Respir în prezent
Şi viitorul este departe de momentul acesta
În care am impresia că pământul imi fuge de sub picioare
Şi rămân desculţă si firavă ca o floare de primavară.

Nu am să licitez la nicio loterie
Şansele care mă ispitesc
Si pe care când închid ochii le vad patente
Pentru că doar orbii au impresia că se vindecă prin amăgire.

luni, 9 aprilie 2012

Ce imi doresc de Happy Easter - X-mas?

Este dimineata, o dimineata asa de aprilie cu multa zapada...parca mi s-a strecurat printre degete inca un an si m-am urcat in masina timpului de unde ori am ajuns in trecut ori in viitor. Cine mai stie din moment ce vremea declara razboi. Bine ca inca nu mi-am depozitat hainele de iarna in dulapuri ferecate. Le voi scoate la o parada.
Astazi sunt revoltata, poate ca vremea se face vinovata pentru tot sau poate doar amestecul meu de sentimente si ganduri. Ce sa imi doresc de Craciunul acesta prevestitor Pastelui?
Poate cativa ghiocei si cateva branduse dar nu mai am cum pentru ca s-a asternut zapada.

Sa revin la lucruri mai ,,serioase" cum ar fi...barbatii. M-am saturat deplin de toate teoriile aberante care circula pe internet despre barbati si despre femei si mai ales toate teoriile pe care le traiesc si le vad zi de zi in viata ,,reala". Haosul fie cu noi!
Si ne plangem de mila si le plangem de mila altora pentru ca pasesc cu strangul in drumul lor in viata in fiecare zi.

Sa imi pierd speranta? Nici pomeneala de asa ceva dar dupa o analiza asa in limita bunului simt am constatat ca in lumea aceasta exista cateva categorii de femei si barbati de care ma izbesc zilnic si pe care tare as vrea sa-i vad altfel...poate mi-ar trebui o pereche de ochelari de cal, cine stie ce iluzie optica imi genereaza.

Eu una sunt satula de barbatii ,,pachet muschi de porc lucrat la sala" care se schimba in fata geamurilor din blocuri, sunt mereu convinsi ca o femeie va lesina la vazul lor, pentru ca dupa atata antrenament riguros, la ce miros au, cu siguranta cine le sta in apropiere va lesina.

Ma plictisesc barbatii ,,lista de diminutive" care in momentul in care deschid gura alinta tot ce le iese in cale. Genul acesta de barbati te invita la suc in mall si isi iau ca accesorii, pentru a completa probabil lipsa de materie cenusie, portofele in care gasesti sigur cateva bancnote de euro si maruntis romanesc. Mai au la pastrare pe masa, un telefon adus sau ,,imprumutat" de la prietenul din S.U.A care este ultima fita. Discutiile cu ei se reduc la fotbal, mancare de tip fast food, masini si mai ales la cai putere.

Imi displac total figurile de barbati intelectuali imbracati la costum care lucreaza in instutii importante si care au mereu impresia ca pamantul se invarte in jurul lor. Cei ,,implicati" in politic, au toate (ne)sansele. Acestia au de regula o sluga credincioasa in ,,varinta" soferului. De cele mai multe ori iti saruta mana si au un ,,limbaj" libidinos mai ales daca in mintea lor, cred cu tarie ca orice femeie le iese in cale este secretara.

Am inceput sa nu-i mai suport nici pe ,,familistii de weekend" care se afiseaza cu nevestele peste tot si cand prind un moment ,,de singuratate" hop si ei cu o remarca sau cu un laitmotiv stupid. In secunda 2 daca nevasta simte ceva se retrag in carapacea lor si isi umfla penele ca un cocos pregatit de lupta. Vin adesea cu scuze tampite si ,,se fac ca ploua" si fata de nevasta si fata de ,,victima" pe care o abordeaza.

Ma distreaza in schimb barbatii ,,sensibilosi" care se aprind repede si iau foc si au impresia ca totul dar absolut totul se reduce la nopti indelungate de iubire in dormitor pana cand obosesc, pana cand devin agresivi, pana cand mai au putin si musca din oameni,,mutilandu-se" adesea cu picatura chinezeasca. Ba ii vezi plangand , ba ii vezi nervosi, niciodata siguri pe ei.

Tipologia ,,cantaciosilor prin baruri si cafenele" mi-a displacut mereu. Au impresia ca daca laiaie frumos un cantacel si se stramba ciudat la microfon, au si ajuns vedete. Isi traiesc suferinta pe ritmuri de rock si folk, si blues si jazz. Aici in schimb mai sunt exceptii, unii o fac din necesitatea de a castiga bani. Altii sunt foarte spirituali si chiar virtuosi. Mai ca era sa ii uit pe manelisti, ,,idolii la femei" pentru ca la barbati este ocupat.

Totusi desi sunt in numar foarte mic, mai exista barbatii aia cu care poti purta discutii interminabile, care stiu in sinea lor ca femeile sunt bune, care stiu sa spuna si lucruri frumoase si simple fara sa abereze, care gatesc uneori sau te astepta acasa cu flori si ciocolata, care isi recunosc vina cand gresesc si care isi respecta parintii, respectul - off ce ,,chestie" sacra...pe acestia Doamne inmulteste-i! Cel putin pentru o perioada...si asa vremea e cum e :)

joi, 23 februarie 2012

Unde sunt vecinii de altă dată?

Nu am mai scris nimic de ceva vreme, excluzând câteva referate cam ,.superficiale" pentru că mereu este loc de mai mult. De data asta nu mă întind mai mult decât îmi permite plapuma, nu pentru că este târziu în noapte sau poate chiar devreme dimineaţă ci pur şi simplu pentru că acum mai multe zile anunțasem că voi vorbii despre viaţa mea la blocul nr. 87...mă rezum la câteva vorbe, asta pentru că mă străduiesc în fiecare zi să fiu empatică, nu stiu dacă ajută la ceva dar măcar am parte de experienţe noi, la urma urmei empatia poate deschide suflete sau chiar buzunare dar să trecem peste.

Trăiesc într-o lume minuantă în care plătesc pentru confortul meu pentru că mi se pare normal să nu prea dau crezare ,,gratuităţilor", nici măcar când vine vorba de minute extra în reţeaua X sau Y sau sos extra la pizza, de ce ar fi gratis, nu pică din cer! Plus că o bună campanie publicitară care reuşeşte să mă seducă, mă câştigă involuntar şi mie îmi place, eu dau banul şi trăiesc cu mirajul şi las compania să se dezvolte de pe urma tenaţiilor mele, suntem chit!

Dar despre altceva vreau să vorbesc. Am vecini minunaţi de altfel foarte curioşi să ştie ce mănânc, cine mă vizitează şi unde lucrez. Nu prea îi salut, nu pentru că nu mă descurc cu bunele maniere ci pentru că un salut şi un zâmbet generează ,,discuţii".
Mă simt ca la spital aşa în grija unor medici ocupaţi şi a unor asistente stresante dar care îşi fac treaba, mai cu şpagă, mai fară, aici partea bună e că nu-mi cunosc limitele bolii.
Sau poate că vecinii mei sunt cu toţii jurnalişti, cine ştie...

E simplu, cineva trebuie să-mi poarte de grijă, trebuie să mă agaseze cu telefoane anunţându-mă să ,,îmi duc apometrele la citit mai devreme", cineva trebuie să îmi bată la uşă să mă întrebe dacă ,,merg încălţată în casa"(aş merge desculţă cu cea mai mare plăcere dacă aş avea grădină să simt aşa firul ierbii, dar am primit multe perechi de papuci de casă şi vreau să le folosesc), cineva trebuie să afle neapărat de la mine de ce fac baie seara şi care este programul meu de activitate, cineva trebuie să sublinieze că ,,Eu sunt şeful de scară", Dumnezeul blocului şi bineînţeles toate piperate aşa cu puţin praf de ,,chem poliţia dacă nu deschizi uşa sau dacă nu vrei să ceri ajutorul vecinilor" Un ajutor de altfel benefic mai ales când bătăile în uşă sunt aşa cu picioarele sau pumnii şi insistent, doar ca să nu ştiu că sunt singură în bloc. Cred că veneau şi pompierii dacă aş fi dat muzica la mai mult de 70 de dB sau dacă îmi chemam prietenii să dansăm o horă.

Asta pentru că o dată cu mutarea mea nu mi-am permis să cumpăr deja clasica plăcintă americană şi să o împart la toate uşile. Cu sufletul frânt vreau din lăuntrul fiinţei mele ca vecinii mei să mă adopte poate aşa voi afla şi eu de ce comuniştii nu ştiu că nu mai au Ceaşcă din care să soarbă şi pentru care să soarbă.
Unde-s oare vremurile de altă dată ?!

P.S. 1. preaslăvitul, atotştiutorul, bunul şi stimabilul de 3 ori şef de scară are nevoie de o secretară cel puţin aşa îmi place să cred, poate mă înşel, indiferent de situaţie afişul de la intrarea în bloc sunt convinsă că a trecut prin mâinile lui, doar e Şef...şi un şef are mereu dreptate mai ales când foloseşte reguli de scris şi citit. Vă las să vă luaţi un pix roşu să corectaţi greşelile.

P.S. 2. O dată cu trecerea sărbătorilor de iarnă , brazii se aruncă, dar obligatoriu se aruncă pe geam. Într-o zi de iarnă pe la finele lunii ianuarie respiram şi eu puţin aer poluat ţinându-mi din întâmplare geamul deschis. Vecinul de la 3 şi-a aruncat bradul pe geam deşi ghena de gunoi era la câţiva metri. Mă gândesc la 2 variante: vrea ca bradul să prindă rădăcini sau îl păstrează pentru anul viitor în stare naturală aşa ,,aplecat la pământ".
Bine că nu avea globuri altfel câinii comunitari ar fi avut jucării noi.

E deja trecut de 6 dimineaţa, vecina de la 1 îmi bate de ceva timp la uşă, vrea să ştie probabil de ce lumina din bucătărie este aprinsă, draga de ea, nu vrea să plătesc mult curentul, câtă empatie. Asta mă gândeam şi eu să fac la bătrâneţe , să devin empatică şi curioasă dar îmi iau şi un câine cu care să vorbesc nu de alta dar cei care merg încălţaţi în casa, fac baie noaptea şi nu îşi invită vecinii la cafea, trebuie muşcaţi şi daţi pe mâna poliţiei! Ruşine, ruşine să-mi fie!

marți, 10 ianuarie 2012

palme si riduri

Am auzit de terapia prin scris...si m-am gandit sa-mi scot ,,sensibilitatea" de la naftalina...Astazi nu mai vreau concursuri de poezie si intreceri scolaresti. Astazi constientizez mai mult decat oricand ca orice clipa conteaza...si astazi imi las ,,amprentele" in versuri.

RID

de fiecare data cand privesc liniile din palma
ele se adancesc in riduri
cremele fine si substante magice
vandute de negustori nepriceputi,
nu ar face decat sa cicatrizele amprentele
pe care nu le-am mai lasa pe caii albi cu unicorn
pe inimile care bat
pe parul fin si ravasit
pe usa care iti deschide casa
pe sticla in care este adunata savoarea lumi.

cu ce folos ne-am apara de timp
cand timpul lasa numai riduri?
si rid cu rid acoperit,
mai naste-n urma alte riduri

si cui nu-i place sa priveasca
nu stie sa imbatraneasca,
nu stie sa respire-ncet,
nu stie sa tamaduiasca,
nu stie ca anii vin si trec.

omenii mari sunt tot mai reci
desi pe stachiile lor
poarta manusi impodobite
cu fire scumpe si nailon.

oamenii mici au riduri multe,
pe frunti, in palme si sub ochi
si au si vise asternute
in sapaturile mainilor.

dar sunt si maini in lumea asta
fara de care n-am putea
ca sa deschidem alte palme,
ce-si lasa formele pe fete
ce mangaie si buzele fine si poate solduri indrzanete.

acele maini vor si manusi
si uneori se dau cu creme
de multe ori deschid si usi
de alte ori n-au sange-n vene.

acele maini nu le gasesti
la printi, doctori si la cersetori
ci doar la cei nehotarati
care nu stiu ca palmele au rostul lor.