palme si riduri

Am auzit de terapia prin scris...si m-am gandit sa-mi scot ,,sensibilitatea" de la naftalina...Astazi nu mai vreau concursuri de poezie si intreceri scolaresti. Astazi constientizez mai mult decat oricand ca orice clipa conteaza...si astazi imi las ,,amprentele" in versuri.

RID

de fiecare data cand privesc liniile din palma
ele se adancesc in riduri
cremele fine si substante magice
vandute de negustori nepriceputi,
nu ar face decat sa cicatrizele amprentele
pe care nu le-am mai lasa pe caii albi cu unicorn
pe inimile care bat
pe parul fin si ravasit
pe usa care iti deschide casa
pe sticla in care este adunata savoarea lumi.

cu ce folos ne-am apara de timp
cand timpul lasa numai riduri?
si rid cu rid acoperit,
mai naste-n urma alte riduri

si cui nu-i place sa priveasca
nu stie sa imbatraneasca,
nu stie sa respire-ncet,
nu stie sa tamaduiasca,
nu stie ca anii vin si trec.

omenii mari sunt tot mai reci
desi pe stachiile lor
poarta manusi impodobite
cu fire scumpe si nailon.

oamenii mici au riduri multe,
pe frunti, in palme si sub ochi
si au si vise asternute
in sapaturile mainilor.

dar sunt si maini in lumea asta
fara de care n-am putea
ca sa deschidem alte palme,
ce-si lasa formele pe fete
ce mangaie si buzele fine si poate solduri indrzanete.

acele maini vor si manusi
si uneori se dau cu creme
de multe ori deschid si usi
de alte ori n-au sange-n vene.

acele maini nu le gasesti
la printi, doctori si la cersetori
ci doar la cei nehotarati
care nu stiu ca palmele au rostul lor.

revin in prezent

Ca sa astept cu ,,sufletul la gura" sfarsitul lumii, m-am decis sa mai fac cativa pasi marunti in comnicare. Imi abandonasem total oaza mea de liniste spirituala ...de pe data de 31 martie 2011, ce ironie! Dar este o ironie personala...si se intampla ca undeva sa inceapa ceva si in alta parte sa se sfarseasca. Defapt chiar si asa este...cat de mult as iubi si pretui eu fiecare moment, nu le putem avea pe toate. Chiar nu. Sau daca sunt, sunt cu portia, cu inghitituri mici si cam pe nerasuflate. Nu stiu cat de empatici sunt oamenii dar mi-ar placea sa cred ca sunt multi ca mine care savureaza cu intensitate o ceasca de ceai, o tigara nesanatoasa, o imbratisare calduroasa si un zambet miraculos.

Da`cum nimeni nu-i perfect, imi sta uneori in caracter ,,sa incurc butoaiele" si sa vreau din ce in ce mai mult din fiecare. Inca nu stiu daca asta duce in vreo forma la perseverenta. Macar incerc. Si mai am si eu dilemele mele...gen: ti se intampla sa nu crezi in unele vorbe si apoi sa iti devina devize? Cat de ciudat ne jucam uneori cu cuvintele asa ca sa treaca timpul. Si trece nu-i probelema, doar ca ajungi sa crezi in jocurile tale cu intensitate si chiar sa-ti faci un scop din asta.

Si de data asta cred in clisee nenorocite care ma fac sa ma simt bine. :)

Pe curand,

ma intorc cu vesti de orice fel!