Ca sa astept cu ,,sufletul la gura" sfarsitul lumii, m-am decis sa mai fac cativa pasi marunti in comnicare. Imi abandonasem total oaza mea de liniste spirituala ...de pe data de 31 martie 2011, ce ironie! Dar este o ironie personala...si se intampla ca undeva sa inceapa ceva si in alta parte sa se sfarseasca. Defapt chiar si asa este...cat de mult as iubi si pretui eu fiecare moment, nu le putem avea pe toate. Chiar nu. Sau daca sunt, sunt cu portia, cu inghitituri mici si cam pe nerasuflate. Nu stiu cat de empatici sunt oamenii dar mi-ar placea sa cred ca sunt multi ca mine care savureaza cu intensitate o ceasca de ceai, o tigara nesanatoasa, o imbratisare calduroasa si un zambet miraculos.
Da`cum nimeni nu-i perfect, imi sta uneori in caracter ,,sa incurc butoaiele" si sa vreau din ce in ce mai mult din fiecare. Inca nu stiu daca asta duce in vreo forma la perseverenta. Macar incerc. Si mai am si eu dilemele mele...gen: ti se intampla sa nu crezi in unele vorbe si apoi sa iti devina devize? Cat de ciudat ne jucam uneori cu cuvintele asa ca sa treaca timpul. Si trece nu-i probelema, doar ca ajungi sa crezi in jocurile tale cu intensitate si chiar sa-ti faci un scop din asta.
Si de data asta cred in clisee nenorocite care ma fac sa ma simt bine. :)
Pe curand,
ma intorc cu vesti de orice fel!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu