Ziua îşi deschidea pleoapele şi soarele leneş încerca să se cocoţe într-un colţ de cer. Eram în Gara de Nord de mai bine de o oră şi aşteptăm un tren întârziat ce urma să soceasca din Sofia. Plecam la Suceava.
Cu fiecare minut scurs realizam că nu am nici o şansă să ajung la destinaţie la ora care figura pe bilet şi cel mai tare mă indispunea faptul că în compartimentele ,,super moderne" ale trenului nu existau prize. Aveam de călătorit 7 ore apoi eram nevoită să schimb trenul pentru a ajunge la Vatra Dornei.
Dar lucruri de acest fel mi s-au întâmplat frecvent, şi cum ,,repetiţia este mama învăţăturii" m-am obişnuit. În 7 ore, avem timp să mă acomodez cu fiecare colţ de vagon-rebut din import. Făceam parte din decorul în stilul Retro adoptat de draga noastră Patrie care primeşte tot ce se oferă gratis de la alţii chiar şi dacă este în ultimul stadiu de folosinţă. Criză finaciară + datorii + lipsă de fonduri + multe alte, ştim deja.
A sosit şi trenul, m-am urcat în vagonul de clasă a II a, mi-am găsit locul şi m-am aşezat. Aglomeraţie şi lipsă de căldură şi dar avem companie. Frigul mă făcea să îmi invit dinţii la un step şi nu mă opream din strănuturi. M-am conformat în lipsă de ceva mai bun, şi m-am hotărât să dorm pe scaunul vechi al compartimentului pe care multe funduri au amorţit de-a lungul anilor.
A venit şi controlorul şi ne-a verificat biletele şi ne-a invitat la clasa I fără să îi spunem ceva sau să îi dăm spagă! Zis şi făcut. M-am deplasat uşor şi am ajuns la clasă I însoţită de partenerii mei de drum.
Pătrundeam aici într-o altă lume, mai mult confort dar nici ţipenie de om, cu toate că atunci când mi-am luat biletul de la ghişeu mi s-a zis că singurele locuri libere sunt la clasa a II a. Am înţeles ulterior gestul controlorului, identificându-l cu faptul că mă aflam în tren în treia zi de Crăciun deci se promova ,,bunătatea".
M-am instalat rapid în ,,noul" compartiment şi aşteptam momentul prielnic să merg la toaletă. Mi-am făcut curaj în ciuda faptului că lipseam doar pentru 2 minute, mă gândeam neîncetat doar la bagaje, în mintea mea se creionau scenarii şi sperăm să nu se întâmple ceea ce nu-mi doream.
Am deschis uşa ruginită a cabinei wc şi când să mă bucur de libertate, am constatat că vasul de toaletă este mult prea înalt, mi-aş fi dorit că îl acel moment să fiu un mutant cu lungii picioare lungi, cât mai lungi să mă pot bucura de libertatea acelei clipe. (Ăsta e cel mai stanjenitor lucru pe care îl simt de fiecare dată când călătoresc cu trenul, toate toaletele sunt la fel.)
Întoarsă în compartiment, mi-am găsit bagajele intacte şi mintea mi s-a mai limpezit. Mi-am lipit obrazul cald de fereastră dură şi slinoasă am aţipit ignorând-mi partenerii de călătorie, o familie cu 3 membri : bunica, fiu şi nepoată.
Ei căutau conversaţie, dar eu îmi doream să ajung în lumea viselor. Vocile lor groase şi
enervante se auzeau până în compartimentul alăturat. Se scurg câteva minute şi încă buimacă de somn deschid ochii grei şi îi privesc. Ochii lor aţintiţi spre mine mă transformau într-o pradă importantă, si ma foiam delung şi incomoditatea scaunului mă obosea. Am aţipit iar si auzeam constant aceleaşi sunete, aceleasi întrebari, aceleasii exclamatii.
Fiul işi suna din 30 in 30 de minute o cunoştinţă şi îl auzeai zicând ,, Bă Vasilică îi frumos in tren bă, nu am mai fost ma cu trenul ăsta, bă da` tu vii in gară după mine, vom avea întarziere." După ce închidea telefonul îşi continua conversaţia cu fiica lui, îl auzeam foindu-se şi spunându-i fiicei sale că trenul are scaune frumoase şi sau alte subiecte din care am aflat eu care era arborele lor genealogic. Discutia lor lua amploare şi iar eu eram subiectul lor , mărunţit si nedigerat, mestecat cu gurile lor mari şi nesătule ,,Da` de ce doarme în tren?", ,,Da` a amorţit?", ,,Stă lângă geam, e cald acolo?"
Îmi deschideam ochii şi nu evitam să îmi arunc privirea insistent şi tăios spre feţele lor, se uitau la mine şi tăceau brusc.
Mi-am făcut ambiţia şi mi-am continuat somnul. Înainte de a ajunge la destinaţie, am deschis ochii şi am admirat-o pe bunica îmbrăcată sumar, cu vreo 5 perechi de şosete care se vedeau ieşind din cizmele scurte, cu 3 pulovere care mai de care cu guler sau anchior, o fusta groasă din lână, cu caciula cenuşie ascunsă sub un batic galben ţipător. Era chiar lângă mine, m-a privit iar şi am auzit-o ,, Ai dormit? Până unde mergi, tu fată?"
,,Până unde vrea trenul".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu